ENGLISH VERSION - ALBUM - DISCOGRAFIE - AUDIO - LINK-URI



 
    
         


 
 

 


          "In acea zona mirifica  obladuita de Dumnezeu, pe acel tarim incarcat de sfintenia si puritatea existentei, acolo unde harul cintatului s-a identificat cu soaptele codrului si drumul potecutei, in acea batatura romaneasca tamiiata vesnic de sentimente umane, de curatenia sufletului, de nazuinta spre mai bine, a vazut lumina zilei Niculina Stoican, daruita cu har si sublim, fiica a Plaiului Closanilor ce reuseste prin inteligenta sa muzicala sa-si imbogateasca repertoriul printr-o munca de profesionist mergind pina la adevaratele izvoare nescrise ale folclorului, aducind in fata iubitorilor, si nu putini la numar, esenta zonei sale facindu-se permanent purtatorul valorii, valoare apreciata de publicul largsi specialistii tarii in domeniul folclorului.
       Niculina Stoican Stanescu, solista in cadrul Ansamblului Artistic Profesionist "Doina Gorjului" face parte din acea salba de valori adevarate ce s-a impus prin interpretarea si transpunerea scenica a artei interpretative, facind cinste institutiei in care isi desfasoara activitatea, iar implicarea ei in complexitatea spectacolelor au scos si scot in evidenta marea capacitate de adaptare artistica ce ii confera un aspect festiv, in permanenta cautare de nou, fapt ce denota profesionalismul in a culege, a analiza si a transmite publicului stari emotionale, toate acestea regasindu-se in acea nobila inaltere sufleteasca - cintecul.
       Este un artist adevarat, iar drumul consacrarii este asezat pe temeliile fundamentale ale existentei.

                                                                                                Prof. Liviu Dafinescu,
                                                                     director al Ansamblului Artistic Profesionist "Doina Gorjului"



    
   "...Mai exista acolo, la munte, in Mehedinti, bunica mea... Dumnezeu o tine inca in viata si ii multumesc. - asa spunea Niculina zilele trecute in emisiunea  "Tezaur folcloric", o interpreta tinara care prin modul ei de viata, prin realizarile ei, apartine lumii moderne... o mina de om care cucereste cu privirea ei agera si inteligenta, cu zimbet sagalnic de multe promitator.
         ...Moderna, activa, preocupata de propriile afaceri, Niculina vorbeste si cinta in grai mehedintean, parca ieri a venit de la Prejna...graiul si cintecul reprezinta de fapt legatura cu lumea ei adevarata, cu "maicuta buna" care i-a ocrotit copilaria si a invatat-o de bine...
         Noi , cei care iubim cintecul din Mehedinti, am asezat-o pe Niculina mereu linga ai ei... linga fetele de la izverna, linga Victor Parvanescu si Petrica Mitu Stoian, linga Maria Rachiteanu Voicescu, linga Angelica, modelul ei, cea care i-a deschis drumul spre scena dar i-a pus pe umeri si dulcea povara a unui nume celebru...
         Acum o vedem pe Niculina linga colegii ei din Ansamblul Doina Gorjului din Tg-Jiu. Cucereste, stie sa obtina aplauze, stie sa faca concesii, dar nu uita sa puna in lumina si valorile inestimabile ale folclorului mehedintean. Incet, incet, se indeparteaza de valurile modei, paraseste acele pieptanaturi cu adaosuri sofisticate ori bijuteriile moderne atit de diferite de podoabele care insoteau odata costumul popular.  O asculta pe "maicuta ei", mai pune pret uneori si pe sfatul specialistilor, pentru ca mintea ei de "om de la munte" o conduce asa... ii spune ca e mai bine sa ai drumul tau, sa nu te lasi purtat de val...
         Niculina doineste, isi conduce glasul cu sensibilitate si inteligenta, isi selectesza repertoriul, formula de acompaniament si mai ales tinuta, pentru ca a mostenit de la Angelica pasiunea de a alege si a colectiona costume. As vrea sa-i privesc in ochi pe cei care insoteau incercarile ei in concursuri si festivaluri cu ingaduinta, cu acel zimbet care spunea ca Niculina va ramine doar fiica Angelicai Stoican.
        Se mai inseala si specialistii...! ...Despre privirile invidioase nu discutam. Asta e lumea scenei, lumea culiselor...!
       Si cautarile ei si eforturile de a fi mereu la inaltime, le-a mostenit de la Angelica. Acum cind si ea este mama, o intelege mai bine, dar se lupta cu indaratnicie sa nu imite, sa fie ea insasi.
       Si are dreptate... Nu mai este Niculina care se urca pe un bolovan ca sa poata sta alaturi de fetele din grupul " Izverna". Este artist matur, stie sa demonstreze si sa-si apere acest statut , este constienta ca are acum "momentul ei".
       Micuta, consolindu-se ca si alte soliste celebre ca "esentele fine se pastreaza in flacoane mici", ne aminteste prin tot ce face, ca atunci cind are dor de inaltimi, o pasare cintatoare zboara singura...

                                                                                                                     Marioara Murarescu
 

 BIOGRAFIE
          S-a nascut  la 9 decembrie 1970  in comuna  Balta   judetul  Mehedinti .  Primii  ani de  scoala   i-a  facut  in Drobeta  Tr-Severin  ,  urmand   apoi   liceul   si   facultatea    de Etnomuzicologie si  Folclor in   Bucuresti   la clasa   prof. Marioara Murarescu.
        Inca  din  aceasta  perioada  s-a  facut remarcata ca o voce de exceptie  participand  la primele  spectacole  alaturi de mama sa , interpreta Angelica Stoican.
        Incepind  cu  anul  1996  este  angajata  a  Ansamblului  Artistic Profesionist  "Doina Gorjului"  din  Tg-Jiu , unde  are  o  bogata activitate artistica ,  participand  la  numeroase spectacole atat in tara cat si in strainatate ,fiind de fiecare data unul dintre capetele de afis. 
        Are un numar impresionant de aparitii radio si tv ,atit  ca  invitata  a  emisiunilor de  folclor , cat  si  la dedicatii  muzicale , multe din  piesele  sale devenind slagare in scurt timp de la  aparitie  ,  precum si o bogata activitate discografica.
DISCOGRAFIE PALMARES
 1. De-as fi ca luna pe cer
                 Everest-dirijor Marcel Parnica
 2.De atata vreme
                 Everest-dirijor Marin Ghiocel
 3.Lina,Lina,Niculina
                 Everest-dirijor Marin Ghiocel
                 in duet cu Petrica Matu Stoian
 4.Mandrulita de la Gorj
                  Everest-dirijor Marin Ghiocel
                 in duet cu Petrica Matu Stoian
 5.De-as trai cum zice lumea
                  Everest-dirijor Marin Ghiocel
 6.Am crescut doamne baiat
                 OSMP-dirijor Marin Ghiocel
  7.A iesit o lege noua
                 OSMP-dirijor Marin Ghiocel 
 8.Sa petrecem cu Niculina Stoican, vol.I si II
                 OSMP-dirijor Nicu Cretu
     Castigatoare a festivalului "Mostenitorii" organizat  de  Televiziunea  Romana  si 
Marioara  Murarescu.
      Laureata a festivalului "Maria Tanase".
      Laureata a festivalului "Maria Lataretu".
      Laureata a primei editii a festivalului de
folclor "Mamaia-2001"
      Invitata la festivalul international "Cerbul 
de Aur"  Brasov-2001 , alaturi de mari nume 
ale  folclorului romanesc:  Maria Ciobanu , 
Nicolae Furdui  Iancu , Dragan Muntean ,
Laura Lavric , Irina Loghin.



    PHONE:  0722 620400
    niculinast@lycos.com                                 CLICK AICI >> si adreseaza un mesaj Niculinei Stoican
  get this gear!